joi, 31 octombrie 2013

Placinta de dovleac

Salut,

Nu ne-am mai auzit de ceva vreme prieteni. Azi m-am trezit cu gândul să folosesc dovleacul pe care mama mi l-a dat când am fost acasă. De ce azi? Pt că e Halloweenul și toată lumea caută dovlecii de câteva zile.

Nu fraternizez așa mult cu sărbătoarea, dar s-a nimerit ca azi să îmi aduc aminte de dovleacul primit. Zis și făcut, hai să vă spun ingredientele:

Timp necesar: 1 ora

  • 1/2 kg dovleac dulce(plăcintar)
  • scorțișoară
  • zahăr 
  • drojdie
  • bicarbonat de sodiu
  • 4 căni de făină
  • 1 ou
  • 1 lingura untura (ulei)
  • hârtie de copt

vineri, 1 februarie 2013

Concert Alexandra Usurelu

Salut,

Astă seară(n.r 26.01.2013) am avut plăcerea, pentru a II-a oară, de a o asculta interpretând live pe Alexandra. 

O voce caldă și sensibilă, plină de optimism care nu te lasă până nu-ți transmite mare parte din el. Din optimism. 


Primul contact cu muzica ei l-am avut anul trecut, undeva prin vară, datorită unui bun prieten care m-a invitat să petrecem o seară între prieteni - relaxare, voie bună și o voce caldă în fundal. 

Interesul mi-a fost stârnit, am cerut detalii, am aflat numele acelei voci calde de care îmi spunea și am dat o căutare pe youtube - primul clip găsit "Alexandra Ușurelu - Prețul corect", o piesă  și o interpretare pe care le-am simțit aproape de sufletul meu. Până la ora concertului am rasfoit mare parte din repertoriul găsit pe youtube și tare încântat eram de viitoare experiență live.

A fost una pe cinste, am fredonat unele din piesele care mi-au rămas întipărite,  atmosfera tinzând spre familial și comoditate. Cam asta simt prin piesele ei.

Asta era prima experiență. În seara asta am avut-o pe a II-a, la invitația aceluiași prieten. Intr-o ceainărie pe undeva pe la Victoriei. Un ceai cald, o primire prietenoasă din partea Alexandrei care spera să fie pe placul nostru din nou (fie vorba între noi, este pe placul nostru mereu).

Am regăsit aceași căldură, familiaritate debordantă și prieteni in jurul mesei. Interpretari ale pieselor proprii, dar și variante inedite ale unor deja celebre hituri.

Ne-am bucurat și de o felie de tort și un pahar de șampanie dat fiind ca cea care ne încânta cu voce ei superbă își sărbătorea în aceeași seară ziua de naștere. 


Așadar, ori de câte ori îți dorești să te simți familiar într-un grup de oameni nou, îți dorești un mediu cald și prietenos alege să mergi la unul din concertele Alexandrei Ușurelu. Nu vei regreta, îți garantez !  

joi, 31 ianuarie 2013

Orez cu lapte

M-a apucat așa o poftă de dulce la o oră târzie, gen 22 :)). 

Și ce să pregătesc eu ușor și la îndemână, ceva ce nu mai mâncasem demult ? Și mi-am adus aminte de vremuri de demult, de copilărie, de orez cu lapte, de mama, de mirosuri dulci, de vorba ei calda.

Aa, ziceam de dulce, orez cu lapte..pam pam ! Orez am, niște portocala am, dar n-aveam lapte. Fuga jos la non-stop și mulge vaca :)), o cutie de lapte am procurat și înapoi în bucătrie.



Timp necesar: 40 minute

  • 1 litru de lapte
  • 1/2 cana de orez
  • 1 plic zahar vanilat
  • esență de vanilie
  • coaja de portocală
  • scorțișoară
  • zahăr



vineri, 25 ianuarie 2013

Legume cu pulpa

Salutare dragilor,

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris aici, uneori din viteza cu care timpul trece pe langă noi, alteori din pricina evenimentelor petrecute tot langa noi.

Au trecut sărbătorile, calde pe de-o parte, dar și întinate cu gândul la persoane dragi care ne lipsesc. 

Odată cu sărbătorile, ne gândim la Ghiță - sacrificiul devenit obicei de Crăciun. Și cum Ghiță al meu a fost destul a mai rămas. Așa că zilele trecute am scos pulpă și am pregătit-o pentru un deliciu gastronomic.


Timp necesar: 1h 30min
Dificultate: medie


  • 1 kg pulpă porc
  • 2 dovlecei
  • 3-4 morcovi
  • 2 ardei grași roșii
  • 1 ardei gras verde

marți, 25 septembrie 2012

Orez asiatic

Long time no see !

Pentru că vinerea asta a fost o zi specială, le-am dus colegelor ceva pregătit de mine. M-a uimit cât de mult le-a plăcut. Serios, nu mă asteptam sa prindă așa bine :)


Timp necesar: 1 - 1,5 h
Dificultate: medie



  • 2 căni de orez
  • 1 piept de pui dezosat
  • 1 morcov
  • 1/2 dovlecel
  • 1 ardei gras 
  • 1 ardei capia
  • 1 ceapă mare
  • ciuperci
Orezul se lasă la umflat în apă caldă timp de vreo jumătate de oră, timp în care ne ocupăm de celelalte lucruri.

Ardeiul se taie cubulețe, morcovul se dă pe răzătoarea mare, dovlecelul se taie felii rotunde și apoi în 4, ciupercile felii, iar ceapa cubulețe.

Pieptul de pui se taie în cubulețe de 2-3 cm, tocmai potrivite.

Ceapa asezonată cu sare se sotează în puțin ulei în vasul în care se va găti totul. Când capătă o culoare aurie se adaugă pieptul de pui și până nu devine albicios pe toate parțile nu se vor adăuga restul legumelor. Când le vine și lor vremea să intre în horă amestecăm permanent în ele pentru aprox 5-10 minute(sau cand se vor înmuia suficient) adăugând sare și piper după gust. Apoi se scurge apa din orez și se adaugă si el peste amestecul de legume. Se vor mixa toate pentru cateva minute toate după care adăugam 4 cani de apa, curry și potrivim de sare și piper(nu vă mirati, dar curry-ul este înselător). și lasăm să fiarba, amestecând din când în când în el timp de vreo 15-20minute.

Dacă doriți un orez picant se poate adăuga ardei iute în ingrediente. Se poate servi cu salată de varză albă cu morcov ras și mărar !

sâmbătă, 7 iulie 2012

Sos tzatzichi

Dat fiind că în weekend am fost la mama și mi-a dat de toate din grădină am hotărît să prepar un sos delicios, sosul tzatzichi (știu, există 1000 de moduri de a-l scrie si pregati, dar m-am oprit la ăsta :)) )


Timp necesar: 30minute
Dificultate: scăzută

  • 300 g castraveți
  • 200 g iaurt gras
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • piper


miercuri, 27 iunie 2012

Chifteluțe cu dovlecel

Pentru aseară vă promisesem rețeta de chifteluțe, dar nu am mai avut timp să o postez. Am ieșit la aer cu ai mei prieteni pe o terasă unde am servit o bere rece. Chifteluțele le-am avut în gând să meargă cu berea :D.

Chifteluțele le-am pregătit pentru că mi-a rămas carne de la dovlecei și bineînteles miezul lor de care am zis că-i păcat să-l arunc. Și așa am făcut o bunătate de chifteluțe pentru gustări și alte momente când simți nevoia să mai mănânci ceva pe fugă.

Timp necesar: 45 minute
Dificultate: scăzută

  • 500 grame carne tocată(porc)
  • miezul de la 1-2 dovlecei
  • 1 morcov
  • 1-2 cepe
  • o capațână de usturoi
  • 1 ou
  • 1 legătură mărar
  • sare
  • piper

luni, 25 iunie 2012

Dovlecei umpluți

Hehe, dragilor de mult n-am mai gătit ceva. Am fost prins cu sesiunea pe care am terminat-o ca integralist :D, job-ul și alte activități.


Dar, deh, omul mai trebuie să și manance - iar mie îmi place să gătesc.


Am pregatit niște dovlecei umpluți - o parte din grădina mamei,o parte cumpărați.


Timp necesar : 1 - 1,5h
Dificultate: medie

  • 4 dovlecei
  • 400 - 500 g carne tocată (pui, porc, curcan) - eu am folosit porc
  • o mână de orez
  • o ceapă
  • un morcov
  • o legătura verdeață
  • pastă de tomate
  • sare
  • piper

marți, 15 mai 2012

Sarmalute in foi de vita

Sărmăluțele astea le-am pregătit în iarnă, când era sezonul sarmalelor și porcul nu mai avea loc în frigider. 

M-am testat pe mine făcându-le, inițial credeam că am să dau greș, ca nu o să-mi iasă nimic. Îmi era teamă de momentul împăturirii, credeam ca se vor desface. Dar la final toate grijile au fost constructive și a fost un deliciu pentru cei care au avut ocazia să le servească.

Timp necesar : 2 - 2,5 ore
Dificultate : medie

  • 800g pulpa de porc tocată
  • 200 - 300g carne ceva mai grasă tocată
  • 100 - 200g orez (1 -2 mâini de orez :D)
  • 1 ceapă zdravănă
  • 1 ardei gras
  • bulion
  • 1 ou
  • mărar



duminică, 13 mai 2012

Pui la cuptor cu smantana si ciuperci

Weekendul ăsta a fost unul destul de aglomerat în bucătărie. Am pregătit o rețetă tare dragă mie, de care mă bucur ori de cate ori am ocazia - Pui la cuptor cu smântână și ciuperci :D


De data asta însă am schimbat câte ceva de la rețeta de bază, doar îmi place să fiu inventiv :D


Timp necesar : 1oră
Dificultate : medie



  • 500g piept de pui
  • 2 cutii de ciuperci (sau 3-400 grame ciuperci proaspete)
  • 400g smântână
  • 3-4 căței de usturoi
  • 5-6 linguri de făină
  • 1-2 pahare vin alb

duminică, 6 mai 2012

Experienta Ciuc Radler

Astă-seară am ieşit în oraş cu 2 prietene dragi mie şi dat fiind că mă tot împingea un drăcuşor de la spate de ceva timp să încerc Ciucul ăsta cu limonadă am facut-o.


Încercasem anterior Red's, Red's Sun şi Becks Lemon, chiar şi Bergenbier-ul din aceeaşi familie. Nu am fost impresionat de niciuna şi nu intenţionam să mă dau pe spate nici după Radler, Ciuc Radler chiar dacă Ciuc e berea românească cea mai dragă mie.


Ei bine, am facut-o ! Cum le-am spus şi fetelor ''Surprinzator de bună'' - o experinţă de vară, răcoroasă si reconfortantă totodată.


Vara asta nu dorm şi am senzaţia că Radlerul îmi va fi coleg de cateva ori :)) !

Friptura a la Liviu

Astăzi verificând frigiderul să văd ce mai e bun de băgat la ghiozdan, am constatat că, el de fel, era cam sexi :))

Așadar să gătim - dar ce ? Dat fiind că aveam ceapă și usturoi verde de la mama din grădină, initial am zis să fac un stufat. Și m-am apucat să curăț verdețurile și să le spăl ca mai târziu să mă bucur de ele. 

Pe parcurs însă am schimbat rețeta și a devenit, așa cum prietenii o stiu, "Friptură a la Liviu". Numai că am adăugat verdețuri, multe verdețuri :)


Timp necesar: 1 oră - 1 oră și 15min
Dificultate: medie spre dificil



  • 300-400 g pulpă de porc
  • 1-2 morcovi
  • 10-15 fire de ceapă verde
  • 10-15 fire de usturoi verde
  • 1kg de cartofi

luni, 30 aprilie 2012

Chec

În seara asta aveam poftă de ceva dulce și cum aveam niște ouă de țară trimise de mama am hotărît ca voi face un chec.


Bun...chestia asta cred că o zic de vineri, ca voi face chec. Deabia azi am reușit într-adevăr să-mi fac timp !


Am pus mana pe telefon și am sunat-o, bineînțeles pe mama s-o întreb rețea ei pt că al ei chec e excepțional(zic eu) și-mi aduce aminte de copilărie și de trăznăile din vremea aia(când îmi băgam degetele în toate vasele ei să gust compozițiile și eram cel mai mare critic al ei, dar și cel mai mare consumator).


Când i-am spus ce vreau să fac, mi-a spus entuziasmată rețeta cu pricina si am pornit la treaba.


O să pun toate ingredientele mai jos, cu un gramaj aproximativ(eu unul măsor totul din ochi atunci când pregătesc cateceva):


Timp necesar: 45min - 1ora
Dificultate: medie

  • 6 ouă (preferabil de țară)
  • 8-10 linguri de zahăr
  • 5 linguri de ulei 
  • 10-12 linguri de faină
  • 5-6 nuci
  • cacao

First

Ok....


Treaba asta cu blogul asteapta de mult timp sa inceapa. Cu blogul referitor la preparate culinare, ca de blog ma tin de ceva vreme cu al facultatii.


In sfarsit voi posta de placere si o voi face ori de cate ori ceea ce pregatesc in bucataria mea sau a prietenilor imi aduce bucuria si fericirea momentului si imi pune un mare zambet pe fata care, sper, ca am sa vi-l transmit si voua. Totodata sa va incit la a pregati ceea ce voua va aduce aduce bucuria, ce va aduce aminte de copilarie, de clatitele bunicii, sarmalutele mamei, sosurile tatalui ori alte amintiri gastronomice aveti voi.


Asadar, nu voi mai umple facebook-ul cu diferite preparate. Ma voi exprima liber, aici, iar cei ce cauta placerea si farmecul pe care ti-l da timpul petrecut in bucatarie ma vor gasi aici...la Hanu' meu virtual :))