Chifteluțele le-am pregătit pentru că mi-a rămas carne de la dovlecei și bineînteles miezul lor de care am zis că-i păcat să-l arunc. Și așa am făcut o bunătate de chifteluțe pentru gustări și alte momente când simți nevoia să mai mănânci ceva pe fugă.
Timp necesar: 45 minute
Dificultate: scăzută
- 500 grame carne tocată(porc)
- miezul de la 1-2 dovlecei
- 1 morcov
- 1-2 cepe
- o capațână de usturoi
- 1 ou
- 1 legătură mărar
- sare
- piper
Morcovul se dă și el pe răzătoarea cea mică, ceapa se taie cubulețe mici, usturoiul se face pastă cu un zdrobitor. Mărarul ghici ce se face cu el ? - îl tocăm mărunt bineînțeles :D
Toate bunătătile astea - carnea,dovlecelul,ceapa, usturoiul și mărarul - le punem într-un bol potrivit și le asezonăm cu sare și piper după gust. Punem și un ou în amestec pentru a se lega toate ingredientele și amestecăm până se omogenizează totul.
Apoi formăm chifteluțele de o mărime potrivită cu ajutorul unei linguri și se pun, neînghesuite, la prăjit în tigaia cu uleiul dej încins.Se rumenesc circa 10 minute pe o parte și pe alta.
Se servesc calde sau reci, după preferință :D ! Poftă mare !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu