joi, 31 ianuarie 2013

Orez cu lapte

M-a apucat așa o poftă de dulce la o oră târzie, gen 22 :)). 

Și ce să pregătesc eu ușor și la îndemână, ceva ce nu mai mâncasem demult ? Și mi-am adus aminte de vremuri de demult, de copilărie, de orez cu lapte, de mama, de mirosuri dulci, de vorba ei calda.

Aa, ziceam de dulce, orez cu lapte..pam pam ! Orez am, niște portocala am, dar n-aveam lapte. Fuga jos la non-stop și mulge vaca :)), o cutie de lapte am procurat și înapoi în bucătrie.



Timp necesar: 40 minute

  • 1 litru de lapte
  • 1/2 cana de orez
  • 1 plic zahar vanilat
  • esență de vanilie
  • coaja de portocală
  • scorțișoară
  • zahăr





Orezul se spală cu apă caldă și se freacă în palme pentru a se decoji. Se schimbă apa de vreo 3-4 ori.

Între timp punem laptele la fiert, pregătim coaja de portocală rasă pe răzătoarea mică și mai frecăm la orezul nostru.

Când laptele dă în clocot punem coaja de portocală și scortișoara. Dupa cateva minute punem și orezul scurs bine de apă. 

Orezul fierbe cam in 20-30 minute timp în care trebuie sa amesteci în el să nu se prindă. Adăugăm și esența de vanilie și zahărul vanilat si cel tos (eu am pus aprox 4-5 linguri). Continuăm să lăsăm la fiert pana bobul de orez se înmoaie și capătă o culoare usor galbuie (e semn ca e aproape fiert).

Apoi punem în farfurii, presăram scortișoară. Preferabil se servește rece.

Se poate adăuga și smântână, eu de data asta am uitat să iau în aventura mea la non-stop :))

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu