joi, 31 ianuarie 2013

Orez cu lapte

M-a apucat așa o poftă de dulce la o oră târzie, gen 22 :)). 

Și ce să pregătesc eu ușor și la îndemână, ceva ce nu mai mâncasem demult ? Și mi-am adus aminte de vremuri de demult, de copilărie, de orez cu lapte, de mama, de mirosuri dulci, de vorba ei calda.

Aa, ziceam de dulce, orez cu lapte..pam pam ! Orez am, niște portocala am, dar n-aveam lapte. Fuga jos la non-stop și mulge vaca :)), o cutie de lapte am procurat și înapoi în bucătrie.



Timp necesar: 40 minute

  • 1 litru de lapte
  • 1/2 cana de orez
  • 1 plic zahar vanilat
  • esență de vanilie
  • coaja de portocală
  • scorțișoară
  • zahăr



vineri, 25 ianuarie 2013

Legume cu pulpa

Salutare dragilor,

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris aici, uneori din viteza cu care timpul trece pe langă noi, alteori din pricina evenimentelor petrecute tot langa noi.

Au trecut sărbătorile, calde pe de-o parte, dar și întinate cu gândul la persoane dragi care ne lipsesc. 

Odată cu sărbătorile, ne gândim la Ghiță - sacrificiul devenit obicei de Crăciun. Și cum Ghiță al meu a fost destul a mai rămas. Așa că zilele trecute am scos pulpă și am pregătit-o pentru un deliciu gastronomic.


Timp necesar: 1h 30min
Dificultate: medie


  • 1 kg pulpă porc
  • 2 dovlecei
  • 3-4 morcovi
  • 2 ardei grași roșii
  • 1 ardei gras verde

marți, 25 septembrie 2012

Orez asiatic

Long time no see !

Pentru că vinerea asta a fost o zi specială, le-am dus colegelor ceva pregătit de mine. M-a uimit cât de mult le-a plăcut. Serios, nu mă asteptam sa prindă așa bine :)


Timp necesar: 1 - 1,5 h
Dificultate: medie



  • 2 căni de orez
  • 1 piept de pui dezosat
  • 1 morcov
  • 1/2 dovlecel
  • 1 ardei gras 
  • 1 ardei capia
  • 1 ceapă mare
  • ciuperci
Orezul se lasă la umflat în apă caldă timp de vreo jumătate de oră, timp în care ne ocupăm de celelalte lucruri.

Ardeiul se taie cubulețe, morcovul se dă pe răzătoarea mare, dovlecelul se taie felii rotunde și apoi în 4, ciupercile felii, iar ceapa cubulețe.

Pieptul de pui se taie în cubulețe de 2-3 cm, tocmai potrivite.

Ceapa asezonată cu sare se sotează în puțin ulei în vasul în care se va găti totul. Când capătă o culoare aurie se adaugă pieptul de pui și până nu devine albicios pe toate parțile nu se vor adăuga restul legumelor. Când le vine și lor vremea să intre în horă amestecăm permanent în ele pentru aprox 5-10 minute(sau cand se vor înmuia suficient) adăugând sare și piper după gust. Apoi se scurge apa din orez și se adaugă si el peste amestecul de legume. Se vor mixa toate pentru cateva minute toate după care adăugam 4 cani de apa, curry și potrivim de sare și piper(nu vă mirati, dar curry-ul este înselător). și lasăm să fiarba, amestecând din când în când în el timp de vreo 15-20minute.

Dacă doriți un orez picant se poate adăuga ardei iute în ingrediente. Se poate servi cu salată de varză albă cu morcov ras și mărar !

sâmbătă, 7 iulie 2012

Sos tzatzichi

Dat fiind că în weekend am fost la mama și mi-a dat de toate din grădină am hotărît să prepar un sos delicios, sosul tzatzichi (știu, există 1000 de moduri de a-l scrie si pregati, dar m-am oprit la ăsta :)) )


Timp necesar: 30minute
Dificultate: scăzută

  • 300 g castraveți
  • 200 g iaurt gras
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • piper


miercuri, 27 iunie 2012

Chifteluțe cu dovlecel

Pentru aseară vă promisesem rețeta de chifteluțe, dar nu am mai avut timp să o postez. Am ieșit la aer cu ai mei prieteni pe o terasă unde am servit o bere rece. Chifteluțele le-am avut în gând să meargă cu berea :D.

Chifteluțele le-am pregătit pentru că mi-a rămas carne de la dovlecei și bineînteles miezul lor de care am zis că-i păcat să-l arunc. Și așa am făcut o bunătate de chifteluțe pentru gustări și alte momente când simți nevoia să mai mănânci ceva pe fugă.

Timp necesar: 45 minute
Dificultate: scăzută

  • 500 grame carne tocată(porc)
  • miezul de la 1-2 dovlecei
  • 1 morcov
  • 1-2 cepe
  • o capațână de usturoi
  • 1 ou
  • 1 legătură mărar
  • sare
  • piper

luni, 25 iunie 2012

Dovlecei umpluți

Hehe, dragilor de mult n-am mai gătit ceva. Am fost prins cu sesiunea pe care am terminat-o ca integralist :D, job-ul și alte activități.


Dar, deh, omul mai trebuie să și manance - iar mie îmi place să gătesc.


Am pregatit niște dovlecei umpluți - o parte din grădina mamei,o parte cumpărați.


Timp necesar : 1 - 1,5h
Dificultate: medie

  • 4 dovlecei
  • 400 - 500 g carne tocată (pui, porc, curcan) - eu am folosit porc
  • o mână de orez
  • o ceapă
  • un morcov
  • o legătura verdeață
  • pastă de tomate
  • sare
  • piper

marți, 15 mai 2012

Sarmalute in foi de vita

Sărmăluțele astea le-am pregătit în iarnă, când era sezonul sarmalelor și porcul nu mai avea loc în frigider. 

M-am testat pe mine făcându-le, inițial credeam că am să dau greș, ca nu o să-mi iasă nimic. Îmi era teamă de momentul împăturirii, credeam ca se vor desface. Dar la final toate grijile au fost constructive și a fost un deliciu pentru cei care au avut ocazia să le servească.

Timp necesar : 2 - 2,5 ore
Dificultate : medie

  • 800g pulpa de porc tocată
  • 200 - 300g carne ceva mai grasă tocată
  • 100 - 200g orez (1 -2 mâini de orez :D)
  • 1 ceapă zdravănă
  • 1 ardei gras
  • bulion
  • 1 ou
  • mărar